Corporatisti din toate firmele, urniti-va!


Apartin generatiei care a studiat vechea constitutie comunista pentru un trimestru, in clasa a 7-a. In iarna care a urmat a venit Revolutia. Evident ca nu-mi amintesc nimic din ce-am invatat atunci – probabil cateva din obligatiile cetatenilor fata de statul comunist si conducatorul iubit. Nu erau potrivite nici varsta, nici metoda, nici contextul, dar remarc acum utilitatea ideii: sistemul considera importanta informarea cetateanului asupra legii fundamentale (nu vreau sa insist asupra caracterului manipulator din spatele actiunii).

Dupa aceea, pana in 1991 n-am mai avut ce invata – neexistand constitutie, iar dupa ce am avut una, statul roman a considerat inutil sa-si educe in scoala (sau altundeva) cetatenii despre ce contine ea. „Educatia” prin manipulare pe toate canalele si cu batele minerilor a fost considerata mult mai eficienta.

De doua zile insa, Constitutia Romaniei a devenit „facultativa” si nu oriunde, ci chiar in Parlamentul Romaniei. Tavalugul l-a declansat incarcerarea lui Nastase, cand puscariabilii din parlament si de la varful partidelor s-au speriat de impertinenta justitiei si au facut front comun, punand de o dictatura a parlamentului controlat de USL & Friends: schimbarea Avocatul Poporului, limitarea drepturilor Curtii Constitutionale prin OUG, schimbarile sefilor camerelor Parlamentului, intentia de schimbare a legii referendumului si a legii votului uninominal pentru a avantaja partidele mari, si scopul declarat – schimbarea inamicului public nr. 1 – Basescu. Preconditia a fost mutarea Monitorului Oficial in subordinea guvernului, realizata inca de saptamana trecuta.

Numai ca exista cateva probleme esentiale: modificarile s-au facut cu incalcarea Constitutiei si a legilor in vigoare, scopul real este controlarea justitiei, si nu e doar declaratia lui Basescu ci si din declaratiile foarte ingrijorate ale liderilor europeni si ambasadorului SUA la Bucuresti. Acuzatiile de plagiat la adresa lui Ponta sunt minore fata de aceste fapte. Astfel de manifestari politice, numite de unii specialisti chiar lovitura de stat, sunt total inacceptabile intr-o tara civilizata. Ultimele reactii europene – despre intentia de suspendare a Romaniei din Consiliul Europei – se gasesc aici. Numai ca USL ignora, in totalitate acest fapt in dorinta oarba de a controla totul, cu justificarea ca realizeaza dorinta poporului.

Toata aceasta dementa care se intampla pare sa treaca oarecum neobservata de majoritatea cetatenilor. Pare sa faca parte din categoria: eternele certuri politice la care oamenii preocupati de problemele lor cotidiene au devenit imuni. Pentru multi sunt chestiuni prea abstracte, pe care nu le inteleg. Pentru altii, chiar daca nu inteleg mijlocul, dar inteleg scopul declarat (suspendarea lui Basescu), e un prilej de razbunare fata de acesta pentru problemele din ultimii 3 ani si jumatate de criza. Ceea ce se intampla azi in Romania a depasit cu mult faza de certuri politice, rufe spalate in public, cu care am fost obisnuiti in ultimii 8 ani. Asemanari ale situatiei de la noi cu instaurarea regimurilor fasciste in anii ’30 a fost facuta de oficiali europeni, realmente ingrijorati de ce se intampla in Romania azi.

Dar pe langa persoanele lipsite de educatie, avem inca in Romania ceea ce se numeste clasa de mijloc, formata din oameni mai tineri, mai educati, cu afaceri personale sau joburi sensibil peste medie – cei care traiesc (inca) in Romania relativ bine. I-as numi corporatisti – pentru ca in mare parte lucreaza in companii multinationale – dar nu sunt deloc limitati la acestia. Acum ei sunt preocupati de vacante, de iesiri cu prietenii, de cariera, de copii. Ei reprezinta de fapt clasa activa, care financiar se apropie cel mai mult de nivelul de trai si de interes al europeanului occidental. E clasa sociala care reprezinta viitorul Romaniei.

Acestia sunt oamenii care in urma multor dezamagiri politice din ultimii 10-15 ani au devenit neinteresati de ce se intampla ce scena politica, de responsabilitatea civica. Domnilor corporatisti, politicul influenteaza economicul si a facut-o intotdeauna. Conteaza daca stanga sau dreapta conduce o tara prin politicile economice si fiscalitatea pe care o promoveaza. Dar mai mult decat orice, conteaza daca puterea respecta legea si statul de drept, ori exact asta a aratat USL ca nu face in aceste zile. Un regim care se impune prin forta si care ingrijoreaza intreaga lume civilizata, creaza temeri si din punct de vedere al sigurantei si viitorului democratiei, cu impact indirect asupra economiei, si pe termen lung a joburilor voastre si a nivelului vostru de trai, dragi corporatisti.

Cu aceste actiuni in forta care sfideaza institutiile si legile in vigoare se incearca desfiintarea statului democratic. Cand institutiile sunt impiedicate sa actioneze, singura alternativa este sa actioneze cetatenii, sa iasa in strada si sa protesteze pasnic. Nu pentru PDL, nu pentru Basescu, ci pentru respectarea constitutiei si a legilor. Pentru independenta justitiei.

„Protestul ghilimelelor” din Piata Victoriei (initiat impotriva plagiatului lui Ponta) are loc in fiecare seara la ora 19 si a ajuns ieri la a 3-a manifestare, replicata si in cateva orase. Nicusor Dan si societatea civila au lansat miercuri o initiativa similara. (Update: aseara N Dan a instigat la anarhie pare-se…)

Dar cea mai reprezentativa manifestatie de acest gen va avea loc azi, 5 iulie de la ora 18 in Piata Revolutiei din Bucuresti, sustinuta atat de miscari politice de dreapta dar si de societatea civila. Avand in vedere situatia politica actuala, PDL sprijina si el acest demers. E de dorit participarea a cat multa lume, pentru a demonstra ca nerespectarea Constitutiei si a legilor in parlament nu e tolerata de cetateni. Sa dovedim ca suntem mai mult decat bizoni votanti (sau nevotanti), ca suntem cetateni europeni responsabili, carora le pasa de viitorul tarii in care traiesc.

Asa ca treziti-va si voi, corporatisti, reprezentanti ai clasei de mijloc, treziti-va si miscati-va fundul in strada! Pana nu e prea tarziu!

P.S. Daca guvernul ar interzice prin OUG accesul la Facebook sau chiar la Internet v-ati simti mai revoltati? Ceea ce s-a intamplat zilele astea dpdv democratic e mult mai grav.

Anunțuri

Despre Ovidiu

Un (in)formator de opinie https://consumatinromania.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în Uniunea_Europeana, Viata la blog și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Corporatisti din toate firmele, urniti-va!

  1. annoyedbiker zice:

    corporatistii sunt in concedii. si oricum se mobilizeaza greu si dispersat: sunt vreo 3 minimanifestatii prin oras…. cat timp au inca impresia ca nu-i afecteaza toate aceste schimbari nu vor face nimic. se vor trezi peste un an cand va fi prea tarziu.
    marea masa care va vota sunt cei manipulati de propaganda antena 3 si care vor pe basescu si udrea la puscarie.
    din fericire pt noi astia din domeniul IT ne gasim relativ usor un loc de munca in alte tari normale.
    partea urata e ca scopul final e inlocuirea lui Morar si a lui Kovesi. dupa asta Antonescu va dormi linistit 4 ani in racoarea naturala de la cotroceni.

  2. Dupa modelul cu care ne-a obisnuit, USL impiedica prezenta la mitingul de azi.

    http://www.kmkz.ro/investigatii-2/pe_surse_umane/ecaterina-andronescu-s-a-asigurat-ca-28-000-de-parinti-nu-vor-putea-participa-la-mitingul-pdl-de-azi/

    Surse jenate din PSD ne-au adus la cunoștință că Ecaterina Andronescu a scurtat cu o zi perioada de înscriere la licee a absolvenților de clasa a opta din București. Mai exact, deși inițial se stabilise că viitorii boboci din București se pot înscrie azi și mâine, ministrul Învățământului a schimbat modificarea: înscrierile vor începe astăzi de la ora 18 și se vor încheia tot azi, la ora 20. Suficient cât părinții copiilor (sau cel puțin unul din ei) să fie prea ocupați ca să participe, în caz că ar fi dorit, la mitingul PDL programat pentru astăzi la ora 18.

    Update: Este vorba de formularele în care elevii optează pentru liceele la care vor să aplice și care trebuie depuse la școala generală unde a terminat fiecare. Conform surselor noastre, părinții sunt sunați personal de către diriginți, care îi informează că au primit o dispoziție conform căreia formularul de înscriere poate fi depus doar până astăzi la ora 20.

  3. Alin zice:

    Nu se poate face inca o manifestatie si maine? Au intrat zilele in sac?

Spune-ti părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s