Ponta, „fii singurul care ne da o sansa” si pierde aceste alegeri !!!


Victore, fii singurul care ne da o sansa sa traim decent in aceasta tara, precum si PSD-istii au fost singurii care ti-au dat o sansa cand ai intrat in politica. Retrage-te acum din aceste alegeri!!!ponta_tanar

Au fost singurii care mi-au dat o sansa” ii spunea Victor Ponta mamei sale despre cei din PSD cand au acceptat sa-l ia ca „baiat de mingi” in partid la mijlocul anilor 90.

Micul Oportunescu n-a ratat sansa si facand compromis dupa compromis, a ajuns unde e azi. Pentru el, principiile si verticalitatea nu existau in fata sansei de a se ridica peste conditia sa de atunci si de a accede spre varf.

Prin decizia de atunci, Victoras nu si-a sacrificat decat  pe sine, nu a calcat decat pe propria constiinta (daca avea asa ceva) si poate a muscat putin din increderea celor apropiati, pe care si-a redobandit-o ulterior cand „a confirmat” ca politician printre coruptii din PSD.

Acum este el pe de o parte si o tara de 20 de milioane de oameni de cealalta parte. O mare parte din ei tinuti in ignoranta, in lipsuri, santajati cu o sticla de ulei,  indobitociti de lozinci nationaliste si comuniste, manipulati de televiziuni de propaganda, gata sa-l voteze incolonati pe noul „tatuc” fabricat de partid.

Victore, daca la inscrierea in PSD ai facut poate primul compromis major din viata ta, fie-ti mila de noi,  domnule Ponta si mai fa azi un ultim „compromis”. Fii singurul care ne da o sansa sa traim decent in aceasta tara si te rugam retrage-te din aceasta cursa pentru functia de presedinte, pe care nu ti-o doresti, dar pe care esti impins de papusarii din partid sa o ocupi. Sau pierde aceste alegeri. Esti unul dintre putinii care poti sa ne dai aceasta sansa.

Daca nu vrei sa te retragi, nu-mi ramane decat sa ma intreb retoric, precum maica-ta odinioara: Bine, Victor, și de aia am mâncat noi bătaie pe 13 iunie?” Sau de aia au murit sute de oameni in decembrie ’89?

http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/incredibil–mama-lui-ponta-isi-desfiinteaza-fiul-inainte-de-alegeri-357261

Filmul despre vietile lui Ponta si Iohanis AICI.

Sursa foto: glasul-moldovei.blogspot.com

 

Anunțuri

Despre Ovidiu

Un (in)formator de opinie https://consumatinromania.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în Viata la blog și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spune-ti părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s