Mancatoria fast-food-urilor


Înainte de 2008, Starbucks şi McDonald’s, de exemplu, operau în două industrii diferite. Dar lanţul de cafenele – scrie Brand Channel -, e tentat acum de extinderea ofertei de alimente. Deja mâncarea reprezintă 19% din vânzările totale ale Starbucks.

În misiunea sa de a transforma Starbucks într-o putere globală, Howard Schultz, fost preşedinte al companiei, creditat cu realizarea brandului omniprezent care e acum, declara prin 2000 că Starbucks caută să devină un ”McDonald’s al cafelei“. A ajuns aproape. În ultimul deceniu, a crescut de la 100 de cafenele la peste 20.000, în 60 de ţări. Dar lanțul de cafenele vrea acum să-și crească vânzările în Statele Unite, mizând pe partea de mâncare.

Reprezentanții Starbucks vor porni într-o campanie de umplere a cafenelelor pe care le dețin cu gustări numai bune de consumat în partea de mijloc a zilei sau seara, atunci când clienții nu au timp să mănânce ceva foarte consistent sau să stea foarte mult la masa.

”Mâncarea de la Starbucks nu a îndeplinit întotdeauna cerințele clienților săi, însă facem eforturi în acest sens”, spune Troy Alstead, directorul economic al companiei.

Achiziția recentă a brutăriei La Boulange este prima mișcare strategică făcută în această direcție. Astfel, Starbucks va avea în meniu câteva tipuri de sandvișuri și salate, inclusiv specialități vegetariene, dar și cu carne de curcan sau orez brun.

Circa o treime din cumpărăturile pe care clienții le fac la Starbucks includ, pe lângă cafea, și un produs de patiserie sau un sandviș. Concret, acestea reprezintă 19% din vânzările totale, iar cifra crește de la an la an.

E pe cale, deci, să izbucnească un război, având în vedere că și McDonald’s și alte lanțuri de fast-food au intrat pe teritoriul Starbucks şi vând şi băuturi pe bază de cafea.

Sursa: Un război iminent e pe cale să înceapă între Starbucks și lanțurile de fast-food

Anunțuri

Despre Ovidiu

Un (in)formator de opinie https://consumatinromania.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în Fast Food, Societate de consum și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spune-ti părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s