Democratie 2.0


Suntem un popor genial. De-a lungul istoriei ne-au luat toate imperiile la suturi, dar am supravietuit. Numai ce ne-am format ca stat modern, ca urgiile secolului 20 s-au abatut asupra noastra, dar au trecut. Ne-am adaptat chiar si vietii in comunism, unde am trait 45 de ani si-am mai fi trait inca, de nu s-ar fi schimbat vremurile in lume. Dupa comunism, a venit intai haosul, apoi democratia originala, iar apoi ne-au luat in NATO si UE.

Decalajele fiind enorme a trebuit sa recuperam, sa ne adaptam, sa ne reinventam, sa facem sacrificii, dar iata, dupa nici 23 de ani, rezultatele nu se lasa asteptate: Romania prezinta democratia 2.0, un model unic pe care nimeni in lume nu e in stare sa-l inteleaga. De unde si declaratiile intrigate ale lui A. Merkel si a altor oficiali ai vechii democratii (referita de acum ca democratie 1.0). Cand esti popor mic, nu-ti poti permite sa te pierzi in formalisme. Sau esti agil, sau nu mai esti.

In cazul in care tarile occidentale doresc sa fie initiate in acest nou tip de democratie, statul roman (prin dl. Ponta) se ofera sa organizeze consultanta, cursuri, precum si un manual de implementare a democratiei 2.0 pentru fiecare tara. La fel cum comunistii ofereau reeducare tuturor detinutilor politici (oameni de stat, doctori (pe bune) in diverse stiinte) si-i invatau o meserie care sa-i ajute sa supravietuiasca in lumea comunista. Sa mai zica acum cineva ca Ponta plagiaza. Cel putin nu cu democratia.

Update 11 jul 2012, ora 23

Dupa scurte clarificari avute de Ponta cu oficialii de la Bruxeles, s-au dumirit si europenii ca democratia 2.0 romaneasca nu e nimic altceva decat bolsevism 1.0 cu un facelift demagogic. Bolsevism cu fular. Nu ca noi am fi avut vreun dubiu.

Anunțuri

Despre Ovidiu

Un (in)formator de opinie https://consumatinromania.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în Viata la blog și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Spune-ti părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s