Anti-sistem. Le facem o surpriza?


Romania post decembrista nu are propriu-zis o democratie pentru ca in aproape 23 de ani tara a fost condusa de „noua clasa politica” reprezentata de parveniti ai tranzitiei sau de oportunisti care au inteles ca intr-o societate tulbure, cel mai sigur mijloc de a te imbogati este sa accezi la putere. Lor li se adauga cei alesi pentru a face politica inca de pe vremea vechiului partid comunist.

Vorbim de o oligargie (cum tot mai nou se aude), in care cateva sute de familii controleaza politic si ecomomic prezentul si viitorul tarii. Partidele, ideologiile si doctrinele sunt de fatada, totul e flexibil si negociabil cand vine vorba de ramanerea la putere. Nu exista functie publica importanta, locala sau centrala, care sa nu fie controlata de sistem oligarhic.

Cine sunt perdantii acestui tip de politica? Cetatenii de rand, fraierii care cred inca in onestitatea sistemului democratic de la noi. Manipulati fiind, cetatenii valideaza prin vot reprezentantii acestui sistem, ii legitimizeaza. Schimbarea puterii intre ei nu-i o tragedie. Chiar daca nu sunt la putere, apartin inca in sistemului, sunt protejati. Flagranturile si demascarile televizate sunt pentru spectacol. Diferenta intre putere sau opozitie e mai mult o chestiune de orgoliu pentru aceste clanuri politice, ca partide e prea mult spus.

In acest sistem aproape perfect, exista sansa naturala sa apara brese: cetateni din afara sistemului care doresc sa acceada la functii publice, alese. Un astfel de cetatean este Nicusor Dan, care a decis eroic, aproape nebuneste sa candideze la Primaria Bucurestiului. De ce spun nebuneste? Pentru ca adopta modelul singur impotriva tuturor. Candidatul anti-sistem. Dar cu un entuziast suport al cetatenilor educati ai Capitalei, care dupa 20 de ani se regasesc in sfarsit in cineva. E suficient de anti-sistem incat sa refuze orice asociere a numelui sau cu vreun partid politic sau sa se lase sprijinit de vreunul. Presa nu-l sprijina nici ea pentru ca e aservita politic sau pentru ca nu intrevede beneficii directe ale unui independent „cu care nu poti cadea la intelegere”.

Sistemul se teme insa de acest intrus, care in nebunia lui poate strica jocurile, iar mecanismele de autoaparare ale sistemului s-au activat. Propaganda a pornit. Toate lumea vorbeste ca Nicusor Dan nu are nici o sansa. Sondajele ii dau mai putine voturi decat semnaturi a avut. Se zvoneste ca ar fi sustinut pe ascuns de organizatii din afara tarii. Sistemul vrea sa ne convinga ca acest candidat nu e o alternativa viabila si aprioric il elimina din joc. Sistemul incearca sa ne manipuleze din nou. Oprescu, desi se considera invingator (dupa sondaje), s-a simtit dator sa umple orasul cu afise in care sa ne demonstreze ca se poate. Ca se poate sa fii votat fara sa faci nimic remarcabil din ce-ai promis. Ca se poate sa fraieresti poporul.

Dar daca Nicusor Dan are o sansa reala? Douazeci de ani cetatenii au mers pe mana candidatilor sistemului si au avut dezamagiri teribile. Alesii stiau de la inceput care le sunt intentiile, care le sunt obligatiile fata de partidele care i-au sprijinit si care e interesul lor real fata de cetatean. Surpriza a fost doar pentru votanti. Timp de 20 de ani ne-au surprins de fiecare data prin ce n-au facut pentru oras. Ne-au surprins neplacut. Ce-ar fi sa-i surpridem si noi macar odata? Cum? Simplu. Votand impotriva sondajelor, a propagandei. Votand impotiva sistemului. Daca arabii au putut sa schimbe sistemul anul trecut, noi de ce sa nu putem? As vrea sa le vad fetele in cazul unei surprize de proportii. Ar fi mai amuzant ca momentul Geoana – presedinte pentru o noapte.

Matematicianul Nicusor Dan are o reteta simpla de succes. Daca fiecare dintre sustinatorii (semnatarii inscrierii candidaturii) pe care i-a avut acum o luna mai reuseste sa convinga inca alti 4 cetateni, succesul e garantat. Fiecare sustinator sa aduca inca 4 voturi, cum ne explica in unul din clipurile electorale pe care le are (link aici sau redat mai jos).

Cei care-i gasesc cusur ar trebui sa stie ca nu exista candidatul perfect pentru toti si sa-l compare cu ceilalti, de la figura, la ce au realizat pana acum din postura de persoane publice.

In ultima instanta, punand raul inainte, daca e sa fiu pacalit din nou, prefer sa fiu pacalit de cineva care n-a mai facut-o pana acum, decat de un sistem care ma ia de prost de atatia ani. Desi, cred din toata inima in onestitatea lui Nicusor Dan.

Anunțuri

Despre Ovidiu

Un (in)formator de opinie https://consumatinromania.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în Viata la blog și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Anti-sistem. Le facem o surpriza?

  1. A.C. zice:

    simplu civilizat decent si frumos scris! Cu Nicusor Dan inainte!!!

  2. bogdan zice:

    off, te-a luat si pe tine febra cu Nicusor asa cum se intampla cu tot online-ul bucurestean. sa o luam putin pe puncte:
    1. sistemul nu se teme de Nicusor Dan: daca nu ai majoritate in consiliul primariei, poti sa fii cel mai tare primar ca tot degeaba, iti blocheaza absolut toate proiectele; vezi perioada cu basescu primar si consilu psd cand au blocat tot si au transferat multe din din atibutiile primarului general catre sectoare.
    2. nu trebuie sa fii candidat anti-sistem, trebuie sa demonstrezi ca poti folosi sitemul ca sa realizezi ceva bun pentru comunitate. vezi cazul Raed Arafat; a pornit de jos, nimeni nu ii dadea o sansa atunci cand a facut prima sectie SMURD la Targu-Mures. acum este deja implementat la nivelul intregii tari.
    3. reteta de succes cu a convinge 4 prieteni sa-l votezi: cred ca vei descoperi cu uimire ca e cam greu sa gasesti 4 cetateni din prietenii tai care sa nu fie decisi deja sa voteze cu el.
    4. ar fi fost mai eficient sa convingi lumea sa-l voteze pe postul de consilier, sa vada timp de 4 ani cu ce se mananca administratia locala si daca e ceva cu care sa se descurce.

    • Nu e tot online-ul de partea lui, e doar o parte. Exista si organizatia ACND (Asociatia Criticilor lui Nicusor Dan), destul de consistenta.
      Pana la urma, voi vota impotriva fetelor buhaite, a „gulerelor albe” care de-abia isi tin slaninile ascunse sub camasi. Pozitionarea anti-sistem e mai mult o strategie de diferentiere fata de ceilalti, omul nu e extremist. Cat despre a o lua usurel, de la consilier, angajat la primarie, …, viata e totusi destul de scurta, mai ales cand vrei sa realizezi ceva. Tie ce sa-ti urez, „prigoana placuta” 😉

  3. Cristina zice:

    Bogdan, eu cred ca sistemul se teme chiar bine, pentru ca:
    – in ultima vreme, si Oprescu si Prigoana au „copiat” la modul grosolan de la Nicusor Dan. Atat parti din program (ND il avea pus pe site de ceva vreme), cat si parti de campanie. Prigoana a inceput sa scoata masti de genul mastilor lui ND, de pilda 😀 . Iar oamenii lui Oprescu au inceput sa spuna ca sunt voluntari. Ultima e partea care m-a indignat: astia vor sa murdareasca absolut orice, sa duca totul in mocirla in care se balacesc ei. Iar Oprescu practic fuge de ND – efectiv se ascunde de el, vezi faza de la Bookfest :D.
    La program … universitati, metroul usor, colaborarea primarie – ONG-uri in problema cainilor vagabonzi, descurajarea circulatiei cu autoturismul propriu si incurajarea transportului in comun – toate aceste idei sunt de luni de zile pe site-ul lui ND; toate astea au lipsit pana acum din campaniile electorale anterioare; dar acum au aparut, intr-o forma sau alta, in programele lui Oprescu si Prigoana – facute publice mult dupa cel al lui Nicusor Dan. Si cele enumerate sunt doar cateva exemple.

    – a inceput o campanie foarte puternica impotriva lui ND. Inclusiv Oprescu a simtit nevoia sa spuna ca ND e omul PDL. Ciutacu la fel, pe blogul lui. Pana acum s-a preferat ignorarea lui. Nu a prea mers – multi au aflat despre el oricum. Acum s-a trecut la atac :D. Pentru unul fara sanse ?

    Pentru ca ei stiu foarte bine ca primarul poate sa opreasca afacerile clienteliste, impiedicand contractele la suprapret, impunand controale, schimband oameni din primarie, impunand transparenta in primarie, verificand si afaceri din trecut printr-un audit etc. Primarul poate face multe – ceea ce majoritatea oamenilor nu stiu. Si nici nu e de dorit sa afle.

    Reteta de succes: sunt cei care conving mai multi de 4 oameni 😀 Iar unii dintre cei convinsi au si ei cercuri separate. Si sunt destul de multi cei care au aflat despre el dupa campania de semnaturi … asa ca e o reteta foarte buna 🙂

  4. gigi necontra zice:

    haideti fratilor sa il votam si sa convingem patru prieteni care NU sint inca convinsi si sa nu mai depicam firul in patru. avem un mare talent sa tot gasim motive sa nu il votam; ca deh, consiliul e puternic, si ce, daca vine Prigoana, o sa fie mai bine? Pina la a avea manageri ne trebuie lideri, unii cu coloana vertebrala puternica si omul asta pina acum aa demonstart ca o are, asa ca de ce ne indoim atit de mult?. Ca primarul nu trebuie sa fie expert in toate, ca si CEO-ul, trebuie sa aiba cojones si sa aiba viziune si vointa si in cazul asta, sa fie CINSTIT, ceea ce la noi pare sa fie foarte rar. In ultimul ceas, haideti sa ii dam o sansa, ca restul au tot avut-o si am vazut ce-au facut cu ea. Are sanse daca ii dam noi sansa, dupa aia iar o sa plangem…Hai cu incredere! Nimeni nu a obtinut nimic daca nu a avut incredere ca va reusi!

    • dan ioan zice:

      Am convins tot biroul(6), familia(5), macar inca 4 persoane(de peste 50 de ani) si vorba merge mai departe de unde am lasato si circula repede. Foarte usor de convins lumea cu ND, are „pedigree” bun si e normal ca lumea sa spere.

      • Bravo. Si eu aflu ca o gramada de lume cu care intru in contact il voteaza si isi convinge si rude/cunoscuti mai in varsta. Dar vazand sondajele nefavorabile realizez ca e multa manipulare.

  5. Pingback: un articol ok și pro nicușor dan « Flagrante delicto

  6. George zice:

    Sincer nu ma intereseaza cat la suta o sa ia, ma duc la vot pentru ca il cunosc pe Nicusor Dan si in sfarsit am gasit pe cineva care sa imi reprezinte optiunea politica.

  7. crisuadi zice:

    Buna ziua ,
    Parerea mea e ca nu invingi nici un sistem votand anti-sistem . Sistemul il va manca cu fulgi cu tot , daca va ajunge primar si nu are nici avantajul lui Base , vreau sa spun notorietatea lui Base pentru a putea apare la televiziuni si a se plange ca nu-l lasa sistemul sa faca treaba .
    Sa nu fiu inteles gresit , imi place mult de Nicusor si-mi doresc de prin 1977 sa scap de comunisti , de socialism , de sistemul de c..at care se perpetueaza….Ii doresc din toata inima succes si cred ca ar da multa speranta tuturor , ca se poate invinge sistemul (am spus : speranta ca se poate invinge sistemul , ceea ce , daca suntem realisti , trebuie sa recunoastem ca nu se poate !) ! Sistemul nu poate fi invins , el se schimba singur , reanoindu-se ! !
    Repet , sistemul nu poate fi invins sau schimbat , el se schimba singur , taman la momentul oportun ! ! ! 🙂

  8. crisuadi zice:

    Remarca cu sistemul perfid care a anihilat dorinta de schimbare e foarte buna si asta s-a intamplat peste tot ! Se umbla intai la sistemul educational , apoi media este acaparata de doi sau trei insi , apoi mancare , apa si bauturile si…gata , te trezesti membru UE cu salariu de 150 de euro si fara chef de nimic…

  9. radu zice:

    nu trebuie sa apara la nici o televiziune – e suficient sa scrie pe twitter si dupa alegeri fie care e primar, fie consilier. nu ii trebuie sinceritate, are de partea lui cinstea, legea si bunul simt care il propulseaza pe zi ce trece. iar daca Romania nu e inca pregatita – macar sa stim de la ce procent pornim la anticipate.

Spune-ti părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s