Un primar de online?


Un pic off topic, dar e un subiect fierbinte in Bucuresti, asa ca merita sa-l abordam. Despre cetateanul Nicusor Dan n-am auzit spre rusinea mea decat in urma cu vreo doua luni (desi locuiesc in Bucuresti de cativa ani buni), intr-un articol pe contributors.ro, dupa ce si-a anuntat intentia de a candida. Poate mai auzisem accidental de-a lungul vemii, dar nu-mi era cunoscut nici numele, nici fata, nici ce face.

Dupa ce m-am documentat putin in legatura cu activitatea anterioara a domniei sale, m-am bucurat de intentia de a candida ca independent la Primaria Capitalei. Am zis: uite domle, pe cineva cu experienta dovedita in zona administrativa, o alternativa apolitica la baietii destepti care se rotesc de atata timp in aceste functii.

Dar in acelasi timp m-am intristat. Daca eu care ma situez peste medie in ceea ce priveste educatia, accesul la informatie (adica in ‘nucleul dur’ al prezumtivilor sai votanti) n-am auzit pana acum de el, cum vor auzi ceilalti? Daca eu m-am documentat singur, o vor face ceilalti? Putin probabil.

M-am uitat dupa o sigla a domniei sale in aceste alegeri dar n-am gasit decat poze cu propria figura, uitandu-se la noi cu privirea patrunzatoare. Oricat ar miza pe farmecul personal, nu-i atat de popular ca *Escu sa fie votat doar dupa poza. Nivelul maselor e la un nivel foarte jos. Tanarul de 20-25 de ani nu vrea sa auda de vot. Pensionarul hamesit voteaza cu cine i se sugereaza numai cand aude de-un kilogram de zahar „cadou”.

De asemenea, cetateni onorabili ai Bucurestiului, interesati indeaproape de ce le va oferi dar si ridicandu-i niste mingi la fileu i-au adresat domnului Nicusor diverse intrebari despre programele pe care le are in vedere (sunt pline blogurile de astfel de initiative). Din pacate raspunsurile sunt usor improvizate la unele intrebari (sa nu spun nepregatite), unele neraspunse inca. Sunt sigur ca din lipsa de timp in principal, dar cand vrei sa joci in liga mare, te si pregatesti pentru asta. Pana si un director de firma de 50 de oameni are pe cineva care se ocupa de chestiuni administrative, inclusiv email, el focusandu-se pe strategii, problemele mari, intalniri majore.

Oricine stie putin marketing politic si PR isi da seama ca a castiga alegerile intr-un oras cu o astfel de miza presupune mai mult decat speranta ca ne vom mobiliza si vom invinge. Ceilalti au mai mult decat speranta: au logistica, masinarie de partid, bani. Daca tu nu le ai si vrei sa castigi, trebuie sa le compensezi cumva (si chiar sa le depasesti). Acestea sunt elemente absolut obligatorii la intrarea intr-o astfel de cursa. Daca cel care o face nu realizeaza acest lucru si nu are un plan coerent, care sa duca spre succes, risca sa-i piarda chiar pe potentialii votanti pe principiul „asta n-are sanse”. Bazandu-se be bunul simt al cetateanului si pe decizia lui inteleapta nu s-au castigat alegeri. Nu in Romania.

Daca internetul duduie (ca economia odinioara) popularizandu-l, in lumea reala e putin cunoscut. Toate aceste temeri s-au concretizat recent cand am aflat (tot de pe bloguri, evident) ca pana acum cateva zile nu stransese nici jumatate din cele 36.000 de semnaturi necesare inscrierii in cursa, asta in conditiile in care mai erau mai putin de doua saptamani (acum cam una) pana la data de 1 mai. Daca punem la socoteala si weekendul prelungit dinainte de 1 mai, mai sunt doar cateva zile.

Nu umblu prea mult prin oras, dar n-am vazut puncte de strangere de semnaturi nici macar la statiile de metrou pe unde am trecut. Sunt vreo 30 de statii de metrou in Bucuresti, jumatate din ele importante. Asadar cu cateva zeci de voluntari se poate acoperi tot orasul.

Pana la urma, „preselectia” asta pentru alegeri, dincolo de faptul absolut incorect ca faciliteaza accesul partidelor si ingradeste dreptul constitutional al cetateanului de a fi ales, are darul de filtrare a candidatilor. Cum vrei tu sa fii primarul unei capitale europene si sa administrezi un buget de miliarde de euro daca nici macar nu poti sa strangi in 5-6 saptamani semnaturile a 36 de mii de oameni? Daca nu strange semnaturile, ce sperante sa fie ales ulterior de jumatate din votanti? Nu se imbata cu apa rece?

Ma tem ca domnul Dan a supraestimat forta online-ului. La noi n-a fost sa fie ca primavara araba de anul trecut. Lumea a semnat adeziunea pe retelele sociale si cam atat. A fost frig, a plouat, adeziunea din real n-a mai iesit asa bine.

Daca nu face ceva cu adevarat mobilizator zilele astea, domnul Nicusor Dan va ramane un primar de online al Bucurestiului, al blogarilor inteligenti si spirituali. Isi va putea lua subdomeniu la primariabucuresti.wordpress.com sa fie vecin cu noi, si semneze posturile cu primar/administrator.

Sper sa ma insel totusi.

Update 25 aprilie Ieri 24 aprilie, am semnat pentru candidatura lui Nicusor Dan.

Anunțuri

Despre Ovidiu

Un (in)formator de opinie https://consumatinromania.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în Viata la blog și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Un primar de online?

  1. MrSport zice:

    E Poet primarul de pe net…..

  2. Mircea zice:

    Semnatura ta se pare ca a folosit: s-au depasit deja 36.000 de semnaturi. Din Bucuresti, nu din Bangladesh (http://www.cotidianul.ro/prigoana-cel-mai-tare-din-bangladesh-179979/)

  3. Pingback: S-a confirmat. Avem si un primar de online | Consumat in Romania

Spune-ti părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s