Păcălit în vis


Am avut un vis pe care o să vi-l povestesc și vouă.

Se făcea că într-o dimineață de weekend am plecat spre hipermarketul unde-mi fac de obicei cumpărăturile săptămânale. Aparent nimic neobișnuit pe drum, dar ajuns acolo am constatat că în locul hipermarketului se afla o piață de fructe și legume imensă, unde lume diversă alegea produsele apetisante expuse la tarabe. Apropiindu-mă de o tarabă m-am ciocnit accidental de un cetățean. Încercând să-mi cer scuze am realizat ca e un coleg de școală pe care nu-l mai văzusem de vreo 10-15 ani și care, din câte știam locuia departe, în orașul meu natal.

După ce ne-am strâns mâinile călduros, bucuroși de revedere am făcut câțiva pași împreună. Piața arăta foarte curată și ingrijită, luminoasă, cu acopetiș din sticlă multicoloră. Fructele și legumele arătau minunat. „Roșii românești în martie?” întreb suspicios. „Sunt de seră îmi spune vânzătoarea, crescute cu îngrașăminte naturale, din răsaduri bio.” Nu mai știam de care să mai cumpăr. În dreptul fiecărui tip de produs era o etichetă care pe lângă preț (ceva mai mare decât mă așteptam eu) menționa următoarele detalii: „produs ecologic, produs în România, recoltat la 31.3.2016, zona geografică Pitești”, sau „banane bio, import Ecuador, cules 25.3.2016”. Dar parcă noi nu suntem in 2016, încerc să-mi amintesc eu…

Vânzătorii erau politicoși cum nu mai întâlnisem demult. Mai la marginea ansamblului dăm de o zona specială de preparate din carne și brânză traditionale românești. Păstrate la rece în niște frigidere mari, ambalate în cutii transparente, cu același gen de etichete referitoare la proveneniență, ingrediente, metode de producție, toate cu inscripția „ecologic” sau „natural”.

„De când asta?” îl întreb nedumerit pe amicul meu? „Cum de când? De acum 2 ani. De când Uniunea Europeană a impus pachetul de legi pentru alimentația sănătoasă. Lobby-ul producătorilor alimentari industriali, al celor care produceau organisme modificate genetic și al marilor lanțuri de retail a fost învins de etica parlamentarilor. La urma urmei, Uniunea Europeană e cel mai evoluat stat, cu cea mai mare grijă pentru cetateni. Daca noi nu dăm un exemplu lumii, cine sa o facă…” mă lămurește amicul. Eu imi aminteam că UE avea probleme serioase datorită crizei datoriilor suverane parcă…

Surpriza și mai mare a fost când, privind spre locul unde ar fi tebuit să fie elegantul mall din același complex comercial, am văzut ca nu mai era nici el prezent. „Văd că iți place noul teatru” a zis colegul care sesizase schimbarea de mimică de pe fața mea. „Teatru? De cand? Și mall-ul unde e?” întreb eu. „De abia îl construiseră” adaug, gândindu-mă că văzusem câteva filme bunicele la noul mall.  „Nu știu, eu sunt mai nou pe aici. Dar teatrul ăsta l-au lansat de vreo două luni. Are 3 săli mari și încă 2 mai mici, și în fiecare din ele se țin 3-4 spectacole pe zi. Actori mari, foarte buni.” „Și merge lumea?” întreb eu reticent. „Sigur, trebuie făcute rezervări cu cel puțin o săptămană înainte, chiar daca sunt 15-20 de spectacole pe zi, altfel nu mai prinzi locuri. De când cu declinul televiziunii și al distracților ieftine lumea s-a reîntors la cultura adevărată”. N-am mai spus nimic, dar ceva nu se potrivea in mintea mea.

Mai facem câțiva pași și intrăm într-un fel de galerie de mici magazine, un mic bazar. Magazinele cochete, de artă, mici anticariate, librării, magazine de produse pentru bucătărie, mic mobilier și multe altete, cum nu mai văzusem de mult in ultimii ani. Intrăm într-un magazin și după ce mă plimb îndelung printre rafturi, aleg un un obiect de artizanat – o statuetă veche din lemn, vopsită în negru.

La casă constat că nu mai am bani cash și scot rapid unul din cele două carduri de debit pe care le port tot timpul cu mine. Vânzătoarea se uită speriată la mine, apoi la amicul meu. Acesta sesizează gestul meu și mă întreabă de ce fac asta. Asta ce? „Chestia cu cardul? De ce-l scot aici? De ce nu le-am aruncat încă?” „Sunt nostalgic?” mă întreabă el ironic. „Nostalgic după ce?” întreb eu iritat. „E cardul meu de salar. Sunt banii mei. N-am voie să-l folosesc aici?”. „Dragule!”, îmi spune colegul, „cardurile de debit și mai ales de credit au fost considerate nesănatoase pentru societate și eliminate încă de acum un an și ceva, reînlocuite cu bani cash, pentru că datorită lor lumea pierduse controlul asupra consumului. Toate sunt inactivate. Să le păstrezi, dar mai ales să le scoți în public e un act antisocial și total lipsit de respect față de noi, cei de față. Recomandarea mea călduroasă este să-l arunci chiar acum în acest aparat care-l va distruge pe loc. Astfel, vom evita situația neplacută de a fi nevoit să te reclam pentru deținere de artefacte consumiste”.

În acel moment amicul meu a sărit să-mi smulgă cardul. Instinctiv m-am ferit, iar el a ratat. S-a aruncat din nou asupra mea, împreună cu vânzătoarea, care încerca sa-mi imobilizeze mâna liberă. Strângeam cardul cât puteam în mâna dreaptă și încercam să scap din strânsoarea lor.

În acel moment m-am trezit, transpirat, speriat, strângând mâna la piept, în încercarea de a-mi apăra cardul. Câteva minute am fost buimac. Mă durea capul. După lumina de afară părea târziu. Încet, încet m-am dezmeticit. Iarași mă durea stomacul de la salata cu roșii turcești pline de pesticide pe care o mâncasem cu o seară înainte. Mereu pățesc asta în ultima vreme.

Peste alte câteva minute m-am ridicat din pat, am mers și mi-am verificat cardul in portofel – era acolo – după care m-am dus la bucătarie unde mi-am facut o cafea. Mă gândeam la visul ciudat cu piața, cu alimentele naturale, cu teatrul, cu galeria de mini magazine, cu cardul … Aș fi vrut să-l întreb mai multe pe colegul meu, dar lucrurile s-au întâmplat atât de repede. Ca în vis. Dar chestia cu cardul e totuși revoltătoare. Ce bine că a fost totuși doar un vis urât. O păcăleală. Dar parcă lumea aia avea și multe lucruri bune … Ce mai contează…

Ce bine e, gândeam eu în timp ce savuram cafeaua și serveam un mic dejun frugal în fața televizorului care-mi relata știrile despre ultimele crime, despre noile strategii politice cu jocuri de culise murdare, despre posibilitățile de distracție din acest weekend și despre noile trenduri ale consumului.

După ce am terminat, am plecat spre hipermarket, că dacă e weekend, e zi de cumpărături.

Anunțuri

Despre Ovidiu

Un (in)formator de opinie https://consumatinromania.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în Evenimente, Societate de consum și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Păcălit în vis

  1. covorulmeu zice:

    Am citit cu placere 🙂
    Interesant vis

Spune-ti părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s